Ce fel de cizme ti se potrivesc: cizme peste genunchi sau cele sub genunchi?

Atunci când cumpărăm cizme, primul criteriu după care ne ghidăm este culoarea și mai apoi lungimea. Dar care este lungimea perfectă a unei cizme in funcție de înălțimea fiecăreia dintre noi? Se pare ca nici cercetătorii nu au descoperit răspunsul la această întrebare.

Pot purta cizme peste genunchi dacă sunt minionă?

Ești o persoană mică de înălțime și te întrebi dacă o pereche de cizme lungi peste genunchi te-ar avantaja?

Răspunsul este: DA, însă trebuie să acorzi mare atenție modului în care le asortezi și de asemenea modelului de cizme. Alege un model cu toc mediu sau înalt, cu platformă sau fără, simple, fără imprimeuri, catarame sau alte detalii.

cizme-bej-lungi-peste-genunchi-online-2018-2019-2020

Dacă au fermoar ai grijă ca acesta să aibe aceeași culoare cu pielea din care sunt realizate cizmele.

Ai grijă să îți compui ținuta cu topuri, bluze si jachete scurte, până în talie pentru a nu părea și mai mică decât ești în realitate.

De asemenea, este recomandat ca pantalonii să aibe aceeași culoare cu cizmele, pentru un efect de alungire garantat.

Încearcă pe cât posibil să eviți cizmele peste genunchi fara toc sau cele cu talpa joasă. Acestea fac ca persoanele mici de statură să pară și mai scunde.

Cizmele sub genunchi ți se potrivesc și ele, atâta timp cât au putin toc sau platformă.

Ce cizme să port dacă sunt înaltă?

Dacă faci parte din categoria femeilor înalte, atunci ești norocoasă.

Poți purta cu succes atât cizme până la genunchi, până la jumătatea gambei sau peste genunchi, cât și cizme înalte sau fără toc.

cizme-peste-genunchi-joase-cu-toc-patrat-albastre-bordo-online

Totul ține de preferințele tale fashion.

Așa cum se zice că la modă este ceea ce-ți place, la fel este și în cazul cizmelor: la modă sunt cizmele care te fac să te simți cel mai bine. Toamna se poartă, în general, cizmele scurte, până la gleznă. Acestea dau un aer casual ținutei.

Le poți alege cu toc sau fără și le poți combina cu rochii de zi sau de seară și un sacou, jeanși și un tricou funny sau o cămașă elegantă. Atenție însă, dacă porți botine până la baza gleznei, evită să le asortezi cu pantaloni trei sfert sau scurți și fuste de lungime medie.

Modelul de cizme sub genunchi este cel mai puțin pretențios. Poate fi asortat practic la orice. Cel mai important aspect la care trebuie să fii atentă este felul în care cizma îmbracă pulpa piciorului, doar nu am vrea să ne facă să părem că suntem tăiate în două.

Asortează cizmele până la jumătatea gambei cu rochii cu mânecă lungă, fuste business sau leggings casual și un pulover supradimensionat. La fel, depinde mult de tipul tocului.

Cu cizmele lungi peste genunchi intrăm în altă poveste. Este important să știi cum să le asortezi. Poată-le cu o fustă creion și ține minte mereu că ar trebui să existe o distanță de cel puțin trei – cinci centimetri între locul unde se termină cizma și locul unde începe fusta.

Acest tip de încălțăminte este cel care te avantajează cel mai mult dacă n-ai picioare ca vedetele de la Hollywood dar poate și distruge o ținută dacă devine prea încărcată.

Caută o modalitate prin care îți poți pune perfect în evidență picioarele și ținuta cu ajutorul cizmelor. Echilibrul este vital în modă.