6 idei despre ce pantofi sa asortezi la o rochie visinie, bordo, marsala sau burgundy!

An de an rochiile visinii, fie ca vorbim de cele rosu inchis, grena, bordo, marsala sau burgundy au devenit o piesa must-have si o alegere din ce in ce mai populara in garderoba oricarei femei.

Si este de inteles de ce! Culoarea vinului, a bogatiei, a luxului si a rafinamentului, visiniul este o nuanta rosu maroniu care transmite, inainte de toate, caldura! O caldura misterioasa, plina de glamour si eleganta!

Si pentru ca multe dintre noi ne intrebam ce pantofi sa asortam la o rochie visinie/bordo/marsala/burdungy sau rosu inchis am decis sa raspundem la aceasta dilema prin articolul de fata care cuprinde 6 idei de culori de pantofi care merg sau se potrivesc cel mai bine cu o astfel de rochie.

#1. Rochie visinie/marsala/grena pantofi negri

ce-pantofi-se-potrivesc-la-rochie-visinie--bordo-marsala-burgundy-pantofi-negri

Cea mai sigura combinatie de culori pentru rochia visinie sau bordo ramane negrul. Daca vrei sa ramai in sfera clasicului si sa fii sigura ca nu dai gres alege o pereche de pantofi negri.

Suntem siguri ca ai o astfel de pereche de pantofi in garderoba ta. Fie ca vorbim de pantofi stiletto, cu varf rotund sau toc gros, pantofi Oxford sau botine elegante.

#2. Pantofii maro ciocolatii potriviti pentru rochia visinie/bordo

O alta culoare de pantofi care merge cu rochia visinie/bordo/marsala/burgundy este maro ciocolatiu.

Inspira-te din culorile naturii si alege pantofi in aceasta nuanta tomnatica. Se vor potrivi atat unei rochii casual, mai ales daca alegi botine sau pantofi tip Oxford, cat si unei outfit mai sobru si elegant, daca optezi pentru pantofi cu toc inalt.

#3. Pantofi nude rochie visinie, grena, bordo, burgundy

ce-pantofi-asortez-la-rochie-visinie-pantofi-nude

Rochia in nuanta visinei coapte, purpurie sau rubinie va fi perfect completata de pantofii nude. Acestia raman una dintre cele mai populare alegeri pe care femeile o fac atunci cand aleg pantofii potriviti pentru rochia de petrecere.

O pereche de pantofi nude nu trebuie sa lipseasca din garderoba nici unei doamne sau domnisoare. Acesti pantofi sunt usor de asortat, sunt extrem de versatili putand fi purtati cu aproape orice culoare.

Este importanta insa nuanta de nude pe care o alegem. In functie de tonul pielii noastre putem opta pentru pantofi nude cu unul-doua tonuri mai inchise sau mai deschise, astfel incat sa nu dea impresia ca nu purtam nimic in picioare.

#4. Pantofi crem sau bej cald pentru rochia visinie, bordo, marsala sau burgundy

O alta optiune inspirata de asortare a rochiei visinii o reprezinta pantofii crem. Aceasta culoare luminoasa, dar clasica in acelasi timp va contrasta frumos cu rochia in culoarea vinului Bordeaux sau a visinei coapte.

Nu ai in pantofarul tau o astfel de pereche? Nu ezita sa iti achizitionezi una, pentru ca o vei putea asorta unei game variate de culori ale outfiturilor tale, prin urmare nu va fi o investitie doar pe termen scurt!

#5. Pantofi argintii sau aurii cu rochie visinie

ce-pantofi-merg-la-rochie-visinie--bordo-marsala-burgundy-pantofi-argintii

Te intrebi ce culoare de pantofi merg cu o rochie visinie eleganta, de nunta? Iti recomandam sa alegi o pereche de pantofi argintii sau aurii metalici.

Eleganta pantofilor metalici va completa perfect rafinamentul rochiei visinii, iar tu vei fi o aparitie plina de stil si distinctie, eleganta si moderna in acelasi timp.

#6. Pantofi visinii rochie visinie

Urmeaza o perioada plina de evenimente si ocazii speciale. Si pentru ca este toamna, rochia visinie se afla pe lista multor doamne atunci cand vine vorba de culoarea potrivita a tinutei pentru petrecerile din acest sezon.

Recomandam in acest caz, o tinuta bordo integrala, astfel ca poti alege pantofi visinii fie in aceeasi nuanta cu cea a rochiei, fie in tonuri usor diferite, mai inchise sau mai deschise.

Tu ce culoare de pantofi alegi sa asortezi cu o rochie visinie, aceasta nuanta superba care te duce cu gandul la fructele acrisoare de vara sau la vinul cu gust fin, din faimoasa regiune a Frantei?